Povestea mea

Sunt o fetita dintr-un sat nestiut de lume. M-am nascut acum 5 ani insa n-am avut norocul sa vad lumina zilei intr-o tara  dezvoltata.
Poate ca atunci n-as fi cunoscut ce inseamna foamea, setea, si nici una din bolile ce-i macina pe cei micuti ca mine. Poate as fi fost la aceasi gradinita cu copilul dvs si poate  la anul am fi frecventat aceasi scoala.
Sau poate am fi fost vecini si ne-am fi jucat impreuna pe strada. Cu siguranta situatia mea ar fi fost alta.

N-am vazut niciodata o papusa. Cineva mi-a spus o poveste cu barbie, dar n-am vazut-o nici macar in fotografie.
Cred insa ca niciunul dintre voi nu stie cum e sa trezesti inainte sa rasoara soarele sa-l ajuti pe tatal tau la munca cimpului. Insa imi place sa merg cu el, caci acolo mai intilnesc si alti copii ca mine.
Si stiu ca si el e singur. Eu sunt singurul lui spijin. Nu mi-am vazut mama niciodata. Tata mi-a spus ca a plecat de pe acesta lume ca sa-mi lase mie locul ei. Nici nu stiu daca sa multumesc pentru asta.
Pentru ca mi-as fi dorit sa am o mama. Cateodata tata ma duce intr-un loc, linga satul nostru, se pune in genunchi si se intristeaza. Daca-l intreb de ce e trist, ma ia in brate. Citeodata il cert ca ma stringe prea tare si ma doare.
El imi spune ca mama mea i-a zis sa faca asa. Il vad cu lacrimi in ochi dar totusi imi zimbeste.
Desi nu-mi spune niciodata ce se intimpla, il iert, pentru ca e singurul ce are grija de mine si nu uita niciodata sa ma sarute seara pe frunte inainte sa adorm.

Dar chiar daca viata a fost nedreapta cu mine inca de cind am deschis prima data ochisorii, D-zeu a avut grija de mine.
Am cunoscut multe boli pina acum, dar am speranta ca voi fi sanatosa.
De curind o doamna a venit la noi, mi-a zimbit si mi-a spus ca cineva de departe va avea grija de mine.
Am intrebat-o daca e mama. Zimbetul ei s-a stins si mi-a spus ca nu e ea. Dar ea, mama mea, i-a rugat pe acei oameni de departe sa aiba grija de mine.

Mi-a spus ca nu voi suferi de sete. Si nici de foame.  Ca voi avea o papusa, ca voi putea merge la o scoala. Ca ma voi putea juca cu copii, ca voi sti sa citesc o carte. Intr-o buna zi. Ca tatal meu nu va trebui sa duca singur tot greul si ca va veni ziua in care vom plange, la locul nostru, insa de bucurie. Pentru ca si in viata noastra o sa apara o raza de soare.

Nu am incetat sa sper si sa gandesc ca si eu voi avea ceva al meu. Si Dumnezeu mi-a aratat acest lucru. Caci mama l-a rugat, sa-mi zambeasca si mie. Iar eu, la randul meu, le voi zambi tuturor celor care imi sunt alaturi si pentru o clipa se gandesc si la mine. Atat pot acum. Poate intr-o zi voi sti sa le multumesc. Si sa ii imbratisez pe toti.
Astazi simt, insa, ca soarele ma incalzeste pentru prima data...