Horaire

La Divine Liturgie a lieu tous les dimanches à partir de 10h00

Les fêtes religieuses pendant la semaine sont célébrées soit le jour même, soit le dimanche le plus proche.


Avril 2018

Data

Sărbătoarea

Slujba

Ora

Consilierii de serviciu

Observații

Duminică, 1 aprilie Duminica a 6-a din Post (a Floriilor) (†) Intrarea Domnului în Ierusalim
Ev. Ioan 12,1-18
Sfânta Liturghie 10:00 Madi Siriac, Marinel David  
Miercuri, 4 aprilie Sfânta şi Marea Miercuri Sf. Cuv. Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon şi Zosima Denie 18:30 Ilinca Florea, Crisciuc Mariana  
Joi, 5 aprilie Sfânta şi Marea Joi Sf. Mc. Teodul şi Agatopod;Sf. Mc. Victorin şi cei împreună cu el Denia celor 12 Evanghelii 18:30 Eleonora Pop, Alin Toader  
Vineri, 6 aprilie Sfânta şi Marea Vineri; Sf. Sfinţit Mc. Irineu de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul şi Platonida Denia Prohodului Domnului 18:30 Toți consilierii  
Sâmbătă, 7 aprilie Sfânta şi Marea Sâmbătă. Sf. Ier. Tikhon, Luminatorul Americii de Nord. Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei Spovedanie 09:00-12:00   Părintele va fi disponibil pentru spovedanie și sfaturi duhovnicești
Sâmbătă, 7 aprilie Sfânta şi Marea Sâmbătă. Sf. Ier. Tikhon, Luminatorul Americii de Nord. Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei Slujba de Înviere 23:00 Toți consilierii  
Duminică, 8 aprilie Duminica Sfintei Învieri a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (+) Învierea Domnului
Ev. Ioan 1,1-17
Sfânta Liturghie 11:00 Cristina Maxim, Mitric Radu  
Luni, 9 aprilie (†) Sfintele Paşti. Sf. Mc. Eupsihie; Sf. Cuv. Vadim Sfânta Liturghie 19:00 Marinel David  
Marți, 10 aprilie (†) Sfintele Paşti; Sf. Mc. Terentie, Pompei, African, Maxim şi Dima Acatistul de multumire 19:00    
Vineri, 13 aprilie †) Izvorul Tămăduirii. Sf. Sfinţit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul (Harți) Sfințirea apei 19:00 Alin Toader  
Duminică, 15 aprilie Duminica a 2-a după Paşti (a Sf. Apostol Toma) Sf. Ap. Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mc. Crescent
Ev. Ioan 20,19-31
Sfânta Liturghie 10:00 Eleonora Pop Pomenirea Morților Slujba de încheire a capetelor la cimintir
Duminică, 22 aprilie Duminica a 3-a după Paşti (a Mironosiţelor) Sf. Ier. Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei, Sf. Ap. Natanael
Ev. Marcu 15, 43-47; 16,1-8
Sfânta Liturghie 10:00 Madi Siriac  
Luni, 23 aprilie †) Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă; Sf. Mc. Valerie Acatist 19:00    
Duminică, 29 aprilie Duminica a 4-a după Paşti (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Sf. 9 Mucenici din Cizic; Sf. Cuv. Memnon, făcătorul de minuni
Ev. Ioan 5,1-15
Sfânta Liturghie 10:00 Ilinca Florea  

Sfaturi privind comportarea în Sfânta Biserică

Venirea la Biserică

Momentul potrivit pentru venirea la Biserică este înainte de începutul Sfintei Liturghii. Dacă, din diferite motive, ajungem la biserică mai târziu, adică după ce Sfânta Liturghie a început, este recomandabil să intram în liniste în biserică. Dacă este momentul ieșirii cu Sfânta Evanghelie, sau momentul citirii Apostolului (de către citet în mijlocul bisericii), al citirii Sfintei Evanghelii, sau dacă este momentul ieșirii cu Cinstitele Daruri să ne apropiem cu pietate pentru a putea asculta sau participa la răspunsurile date de strană.

Participarea la slujbă

În Biserica Ortodoxă poziția traditională pentru rugăciune și închinare este în picioare. În bisericile ortodoxe din tările majoritar ortodoxe (ca și România) nu există bănci. De-a lungul pereților sunt niște scaune, care sunt rezervate persoanelor în vârstă și celor neputincioși.

În fiecare duminică prăznuim Învierea Domnului și – dupa cum la Slujba Învierii lumea nu îngenunchează – la fel se cuvine a ne ruga și în fiecare duminică. Se cuvine în mod imperativ a fi în picioare la momentul ieșirii cu Sfânta Evanghelie, la citirea Apostolului și a Evangheliei, la ieșirea cu Cinstitele Daruri, de la rostirea Crezului și până după rostirea rugăciunii Tatăl nostru, la momentul împărtășirii credincioșilor, de fiecare dată când preotul binecuvintează pe credincioși și la momentul binecuvântării finale. Niciodată nu este nepotrivit sau necuviincios să stăm în picioare în biserică.

Ce trebuie să știm despre pomelnice

Înainte de a începe Sfânta Liturghie, preotul săvârseste cu mare grijă o lucrare specială, numită Proscomidie. În urma săvârșirii proscomidiei, toată Biserica este prezentată în mod simbolic pe Sfântul Disc, ca o icoană a ordinii divine restaurate, în care Hristos se află în mijlocul Bisericii Sale, cu Maica Lui de-a dreapta, sfinții de-a stânga, iar dedesubt întreaga adunare a credincioșilor, din toate timpurile. Prin aducerea pomelnicului la altar, noi ne aducem și ne predăm lui Dumnezeu "pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră". Scoaterea miridelor pentru credincioși începe prin rostirea rugăciunilor de pomenire generală a viilor și a morților și continuă cu pomenirea lor nominală, pentru fiecare nume, scotându-se câte o miridă din prescură. Bucățica de pâine scoasă pentru fiecare îl distinge de ceilalți, îl apropie de Hristos și intră în comuniune cu Maica Domnului, cu sfinții și cu toată Biserica pamântească.

Preotul îl roaga pe Dumnezeu să-i pomenească "pe cei ce au adus și pe cei pentru care s-au adus", adică să adune întreaga Biserică în jurul lui Hristos. Pomenirile nominale se fac în taină la Proscomidie și se continuă în timpul Sfintei Liturghii, la ectenia specială. Pentru a fi prezenți cu noi la Sfânta Liturghie și cei dragi, care nu mai sunt printre noi, cât și cei care din binecuvântate motive nu pot veni la Biserică, avem datoria creștinească de a-i pomeni.

Ce trebuie să știm despre lumânări

Ca și semnul Sfintei Cruci, lumânarea este un semn distinct al creștinului, reprezintă calea împlinirii noastre și a desăvârșirii. Aprinzând o luânare, credinciosul se roagă lui Dumnezeu, îi mulțumeste pentru marea Lui bunătate și ocrotire și dă expresie credinței lui în Dumnezeu.

De fiecare dată, când credinciosul se întâlnește cu Dumnezeu, fie la rugăciune, fie la diferite ocazii: botez, cununie, înmormantare, el aprinde lumânari. De aceea, însoțim rugăciunile noastre pentru cei vii ca și pentru cei morți, de aprinderea lumânărilor în biserică, în casele noastre sau la mormintele celor dragi. Pentru cei care sunt în viată, lumânarea este o mărturisire a faptului că omul, a ales calea luminii, nu pe cea întunericului, a ales faptele care se săvârșesc la lumină nu la întuneric. Pentru că Dumnezeu este Lumina, mergem la Dumnezeu cu lumină si El ne va răsplati nouă. Iar pentru cei care sunt decedați, lumânarea este călauza sufletului pe calea veșniciei, risipind întunericul morții și apropiindu-se de Hristos, Care a spus: "Eu sunt Lumina lumii: cel ce Îmi urmeaza Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții" ( Ioan 8, 12). Fiecare biserică ortodoxă are un loc special amenajat pentru aprinderea lumânărilor, tocmai pentru a ne ajuta în satisfacerea nevoilor noastre spirituale și buna desfășurare a cultului nostru ortodox.

Aprinderea lumânărilor

Aprinderea lumânărilor constituie o parte importantă a închinării ortodoxe. De obicei se aprind lumânari atunci când intram în biserică, înainte sau după ce se închină și sărută icoanele. Acesta este momentul cel mai potrivit pentru aprinderea lumânărilor. Sunt însă unele momente în care aprinderea lumânărilor este total nepotrivită. NU se cuvine să aprindem lumânări în timpul citirii Apostolului și a Evangheliei, în timpul ieșirii cu Sfânta Evanghelie, sau a ieșirii cu Cinstitele Daruri, de la rostirea Crezului și pâna după rostirea rugăciunii Tatăl nostru, în momentul primirii Sfintei Împărtășanii și la momentul predicii.

Închinarea la icoane

La intrarea și la iesirea din biserică este recomandat să ne închinam la icoane. Pentru sărutarea icoanelor este bine să evitam sărutarea pe față a persoanelor din icoane. Este cuviincios să sărutam mâna, sau piciorul Mântuitorului și a Maicii Domnului, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce din mâna sfinților. În felul acesta arătăm respect față de persoanele pictate în icoane, același respect pe care l-am arăta dacă ar fi de față.

Primirea Sfintei Împărtașanii

Persoanele care doresc să primească Sfânta Împărtășanie trebuie să fie ortodoxe, să se fi spovedit și să fi primit binecuvântarea duhovnicului pentru primirea Sfintei Împărtășanii. Este, de asemenea, imperativ necesar ca să nu fi mâncat sau băut nimic după miezul nopții.

Recomandări generale

În semn de respect față de Dumnezeu, în casa Căruia ne aflăm, nu se cuvine să mestecam gumă, sau să mâncam în biserică.

Este recomandabil, de asemenea, ca doamnele să renunte la rujul de buze pentru a nu necinsti sfintele icoane, Sfânta Cruce, lingurița de împărtășanie, Sfânta Evanghelie etc.

Este de asemenea recomandat să nu circulăm fără motiv prin biserică, sau să iesim și să intram adesea în timpul Sfintei Liturghii. Excepție de la aceasta pot face copiii. Atunci când își pierd răbdarea și devin gălăgioși este recomandat ca părinții să iasă puțin cu ei afară, până se liniștesc, după care pot reintra în biserică.

Așa să ne ajute Dumnezeu!